9.6.13

Război

Aș fi zgâriat cerul cu un cui,
să-i produc răni
și din sudoarea lui de durere
să mă binecuvânteze 
măcar cu un strop.

Aș fi lovit cerul cu bulgări de pământ,
plămadă de os domnesc 
și os de țăran,
să-mi fac simțită prezența,
să mă acopăr măcar cu pulbere
din experiența înaintașilor mei.

Aș fi lovit cerul cu privirea mea,
dar greutatea pleoapelor
și bătrânețea spiritului 
mă împiedică să câștig războiul 
înainte de a începe. 

No comments:

Post a Comment